NEWS: Adrian Nour, finalistul concursului Vocea României, va juca în musicalul „My Fair Lady”

<span class='prepend'>NEWS:</span> Adrian Nour, finalistul concursului Vocea României, va juca în musicalul „My Fair Lady”

Toată România îl știe pe Adrian Nour pentru faptul că, în 2013, a ajuns în finala concursului Vocea României. El a făcut parte din echipa antrenată de Smiley, dar finala a pierdut-o în fața lui Mihai Chițu, din echipa lui Horia Brenciu.

De atunci și până în prezent, Adrian Nour s-a implicat în numeroase proiecte de succes. Cel mai recent este musicalul „My Fair Lady”, în care va interpreta rolul colonelului Pickering.

Mă bucur enorm că reluăm ‘My Fair Lady’ și că mă reîntâlnesc cu echipa de creație alături de care am făcut și ‘Mamma Mia!’. A fost și este o mare provocare, personajul pe care-l interpretez este un gentleman care are cam dublul vârstei mele, trecut prin multe experiențe militare, pasionat de lingvistică… Colonelul Pickering e alături de Higgins pe tot parcursul acestui ‘experiment’ frumos de transformare a Elizei dintr-o fată simplă de pe stradă într-o ‘prințesă>’”, povestește Adrian. 

„My Fair Lady” o are ca protagonistă pe Eliza Doolittle, o florăreasă din Londra care ia lecții de dicție de la foneticianul Henry Higgins ca să poată trece drept doamnă în înalta societate. Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw.

Una dintre cele mai cunoscute adaptări cinematografice din toată lumea îi are ca protagoniști pe Audrey Hepburn și pe Rex Harrison.

Când am văzut filmul, nu m-am gândit nicio clipă că voi fi parte din această poveste. Mi-a părut rău că muzicii nu i s-a făcut dreptate în film… Dar cred că ai mei colegi din rolurile principale, cu tot respectul pentru Rex Harrison și pentru Audrey Hepburn, cântă mult mai bine ariile din musical 🙂 Veniți să vă convingeți dacă nu mă credeți pe cuvânt!”, adaugă artistul.

Cei care sunt curioși să descopere versiunea poveștii în varianta musical și să afle cum reușește Eliza două transformări senzaționale, pe a sa în lady și pe a lui Henry Higgins dintr-un profesor morocănos într-un gentleman îndrăgostit, nu  trebuie să rateze reprezentațiile care se vor juca pe scena sălii Epika din Grand Cinema & More.

Distribuția din acest an va cuprinde două nume noi: Horia Brenciu și Anca Țurcașiu care îi vor interpreta, alături de Ernest Fazekas și de Aura Călărașu pe Henry Higgins, respectiv Mrs. Higgins. În celelalte roluri, spectatorii îi pot vedea pe Irina Baianț și Ana Maria Georgescu (în rolul Elizei Doolittle), pe Ernest Fazekas și Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Oana Rusu (Mrs. Pearce), Filip Ristovski (Freddy Esynford Hill) și pe Ovidiu Usvat (Zoltan Karpathy).

Cele șase spectacole din 21 și 22 martie, de la ora 20:00 și din 23 și 24 martie, de la orele 15:00 și 20:30, care se vor juca la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, vor aduce în fața publicului una dintre cele mai frumoase povești a tuturor timpurilor.

Biletele pentru spectacolele din 21, 22, 23 și 24 martie 2019 au fost puse în vânzare pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro  și pe www.myfairladythemusical.ro



Din ultimele 24 de ore
Inchide